Justin Jedlica, un tânăr în vârstă de 32 de ani supranumit „Ken” pentru că s-a supus la peste 90 de intervenții chirurgicale, iar în prezent seamănă izbitor de bine cu faimoasa păpușă pentru copii, susține că nu o consideră atrăgătoare pe Valeria Lukyanova, o tânără din Ucraina poreclită „Barbie” sau „păpușa vie”, scrie Huffington Post.
„Cred că este frumoasă, însă mi se pare că prea mult din înfățișarea ei e machiaj, extensii și corsete”, a punctat Jedlica într-un e-mail.
Tânărul din New York a cheltuit peste 100.000 de dolari pentru operațiile pe care le-a avut până acum și susține ca va continua să investească în înfățișarea sa inspirată mai mult din anime-urile japoneze decât din imaginea păpușii Ken, spune el.
Lukyanova a cheltuit la rândul său o mică avere pentru a arăta ca Barbie. Presa notează că ar fi vorba despre 800.000 de dolari, însă tânăra, care a fost recent și în București, nu a confirmat niciodată că s-ar fi supus unei eventuale operații estetice.